IuBiRe cU lAcRiMi :(

De ce doare iubirea?Doare cand incepe, doare cand se termina, doare cand iubirea nu-ti e impartasita, doare cand nu ai curajul sa o marturisesti, doare cand e prea multa, doare cand e prea putina s.a.m.d.Oare iubirea doare ca sa ne testeze? Doar asa un fel de "tease" sa vada daca putem merge mai departe?Dar pana la urma daca tot doare atat, e iubirea o boala?Daca e o boala, o durere, de ce nu exista medicamente, ca pentru orice alta afectiune?Sau iubirea intra in randul bolilor pentru care nu s-a gasit inca leac?Da, da...am auzit de tratamentul ala caruia ii zice timp, dar cred ca e experimental, nu se incadreaza inca in categoria medicamentelor.De ce nu poti sa suni la961, sa vina salvarea de urgenta, sa te duca la camera de garda, acolo sa te consulte un doctor morocanos ca l-ai trezit din somn, sa iti puna diagnosticul: iubire, si sa-ti dea o reteta?!Ce poate fi mai simplu?! Unde s-au ascuns toti oamenii de stiinta cand ai nevoie de ei?Cred ca am aflat raspunsul, iubirea doare pentru ca...

Gândurile vin,gandurile pleaca:-j

Gândurile vin, gândurile pleacă...Uneori, se reîntorc prăfuite de trecerea inexorabilă a timpului.Un gând poate fi curat sau nu. Dar oare cine hotărăşte puritatea gândului? Nu alt gând? Dar cât de curat este oare acesta?Şi vine alt gând, şi după el altul şi altul...Astfel, trăieşti într-o lume de gânduri...Uneori, gândurile capătă culoare: albe - atunci când ceea ce a mai rămas din puritatea copilăriei reînvie în noi, chiar pentru o clipă, verzi – în momentele în care ne readucem aminte să ne aplecăm asupra naturii, roz – aşa de rare într-o lume întunecată şi negre - în momentele în care tot spectrul de gânduri se contopeşte într-o realitate, din ce în ce mai crudă.Alteori, gândurile au gust. El poate fi dulce dacă zumzetul amintirilor lasă în viaţa ta o urmă de miere sau poate fi amar atunci când neputinţele sau neîmplinirile disperă în trecerea inexorabilă a timpului.Gândurile sunt, uneori, vesele sau triste, mobile sau statice, dureroase sau liniştitoare, grele sau uşoare, dar, întotdeauna, se personifică în simţuri.Ele nu pot şi nu vor fi, niciodată, abstracte.Odată ce fiinţa umană este aruncată, atât de dur, printre hăţişurile vieţii, gândurile îşi revendică un teritoriu spiritual, hărăzit, întotdeauna, numai lor.Primul ţipăt al copilului este, în acelaşi timp, un final al unor gânduri trecute, dar şi un ţărm al oceanului ce se întinde în faţă-i.Îngândurat, treci prin viaţă ajungând la gândul final. Atunci, te gândeşti la ce a însemnat viaţa ta. Pentru cine?Pentru prieteni, existenţa ta nu va reprezenta decât nişte gânduri comune.Pentru neprieteni, nu va însemna nimic.Pentru societate, nu vei fi decât un element al unei populaţii statistice în care gândurile tale nu se pot cuantifica.Pentru tine, viaţa va fi fost o apă de gânduri...Gând după gând şi ajungi mereu la întrebarea: care ţi-a fost gândul călăuzitor?Ca să obţii însă răspunsul la această întrebare trebuie să ai o călăuză în gândurile tale.Cum poţi însă afla cine te călăuzeşte?Şi nu poţi ieşi niciodată din acest cerc...Gândurile vin, gândurile pleacă...Gândurile...